• Matinal Hunedorean
0 Comments

În cimitir,o cruce va spune că am fost,

Nu mi-am găsit,în viață și-n lume niciun rost.

Să nu mă plângi ,de lacrimi nu vreau să mai aud!

Mi-e sufletul prea rece ,întunecat și nud.

E toamnă și –s pribeagă și iar mă simt sfârșită,

Nu știu ce-i bucuria ,n-am fost nicicând iubită,

Din ramuri,pică frunze ,mi se aștern în cale,

Ce vânturi mă colindă și ce amar,ce jale!

Curând, voi fi poveste ,un fel de amintire .

Am scris poeme simple, din suflet,din iubire.

Le voi lăsa pe toate,ascunse printre maci,

Voi tot dormi,cu gândul ,la Tine ,la ce faci.

Ai fost al meu și totuși nicicând nu te-am avut.

Am pus potop de soare și miere în sărut,

Te-ai minunat când poarta din mine s-a deschis,

Acolo mi-ai fost rege și-n fiecare vis…

Erai ca zorii tineri ,ca mânzul fără frâu,

Când mă duceai ,pe brațe ,să mă iubești în grâu,

Te-am tot lăsat să-mi umbli în cuget ,printre gânduri,

Când îți scriam poeme ,cu focul pus în rânduri.

Mă răscolește dorul ,puterile mă lasă,

De mine sunt străină și nu mă simt acasă.

De voi pleca grăbită ,de n-am să fac popas,

Doar versuri și iubire ,doar asta pot să-ți las…

Să nu mă plângi ,mi-e teamă de lacrimi ca de foc !

Așa a vrut Destinul să fiu făr”de noroc,

Să nu te am pe tine ,să nu am trandafirii,

Să-mi las puterea toată în brațele Iubirii…

Daniela Magdalena Tamaș

Este posibil ca imaginea să conţină: pantofi şi natură

Author

admin@matinalhunedorean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *